A trecut doar o săptămână de când președintele Donald J. Trump certa Iranul cu foc și furie, amenințând cu „consecințe” de-a dreptul apocaliptice și, ca să fie mai convingător, tweetuia cu majuscule.
Ieri, în cadrul conferinței de presă comune cu prim ministrul italian Giuseppe Conte, a întors-o ca la Washington: e gata oricând să se vadă cu omologul său iranian, fără condiții prealabile. „E bine pentru țară, bine pentru ei, bine pentru noi și bine pentru omenire. Fără pre-condiții. Dacă [iranienii] vor să ne întâlnim, mă întâlnesc (…). Cred că ei vor ajunge, probabil, să dorească să ne întâlnim. Și nu fac acest apel din forță sau din slăbiciune. Cred că e necesar să se facă”.
Nu l-am zărit prin preajmă pe Secretarul de Stat Mike Pompeo la această declarație intempestivă, dar nu mă îndoiesc că i-a căzut fața. I-a luat câteva ore să și-o îndrepte și să ajungă la un post de televiziune (CNBC), încercând să dreagă declarația lui Trump. Într-un interviu cu Michelle Caruso-Cabrera, șeful diplomației americane a dat-o la nuanțat, cu atât mai mult cu cât, personal și foarte apăsat, apucase, nu cu multă vreme în urmă, să declare că o eventuală întâlnire la nivel înalt între Washington și Tehran nu va fi posibilă înainte ca regimul „clericilor ipocriți” să purceadă la niște schimbări. Pompeo înșirase chiar vreo douăsprezece condiții obligatorii, înainte cu câteva zile ca geniul stabil al șefului său să spulbere tot. A bâiguit, neconvingător și inutil: „În cazul în care iranienii demonstrează angajamentul de a face schimbări fundamentale în modul în care își tratează propriii cetățeni, în cazul în care își reduc comportamentul malign, pot fi de acord că e util să se intre într-un acord nuclear care previne proliferarea. Atunci a afirmat președintele că este pregătit să se așeze și să poarte un dialog cu ei”. Prefăcându-se că n-a înțeles mesajul clar al lui Donald Trump – „fără precondiții” – fostul șef al CIA a reușit doar să inducă opiniei publice ideea că între Președinte și Secretarul său de Stat există neconcordanțe flagrante. Nu e greu de dedus că, așa cum s-a întâmplat acum o săptămână cu amenințările pe Twitter, nici astăzi, când pare a cerși o întrevedere cu iranienii, liderul de la Casa Albă nu s-a consultat cu nimeni. Cel puțin nu cu cine ar fi trebuit, obligatoriu, să fie pus în temă.
Iranul nu e Coreea de Nord, chiar dacă Trump îi aplică aceeași, rudimentară, rețetă. Președintele Hassan Ruhani, direct vizat, nici nu s-a sinchisit să răspundă, cu atât mai puțin Liderul Suprem, Ayatollahul Khamenei, care își freacă mânile de bucurie, amintindu-i mereu președintelui că l-a prevenit, din 2015, de la semnarea Acordului nuclear, în legătură cu lipsa de seriozitate a „Marelui Satan”.
Teheranul l-a mandatat să răspundă ofertei președintelui Satelor Unite pe purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, care a declinat invitația: cu actuala Administrație, care nu prezintă garanții de încredere, posibilitatea unui dialog este quasi-imposibilă.
E a doua oară când Iranul refuză dialogul cu America lui Trump. Prima oară s-a întâmplat anul trecut. După atacurile vehemente din campania electorală la adresa Teheranului și după discursul furibund anti-iranian de la pupitrul ONU, Donald J. Trump i-a făcut președintelui Ruhani propunerea discretă pentru o întâlnire la nivel de experți. Refuzul a fost la fel de categoric.